Văd în vitrină o pereche de pantofi, frumoși și colorați. Intru în magazin să îi probez. Fiind între numere, îmi găsesc greu încălțăminte potrivită. Din păcate, acele minunații din vitrină, erau de a dreptul incomode.
Domnișoara din magazin mi-a arătat și alte modele similare. Am probat 4 sau 5 perechi, am stat, m-am plimbat, m-am gândit, m-am răzgândit, i-am dat înapoi. În nici un moment nu am simțit că o deranjez, ci din contra, că ar fi vrut să îmi găsesc o pereche în care să mă simt bine. Și într-un final apoteotic, am găsit o pereche care să-mi îndeplinească criteriile.
După ce mă încalț, pentru a plăti, domnișoara îmi spune «Avem niște bluze care sunt la ofertă, pentru că se termină vara. Vreți să le vedeți ? Una din ele ar merge perfect cu perechea aceasta de pantofi». «Ba da », încuviințez și mă îndrept alături de dânsa spre zona indicată, cu interes déjà crescut.
Aș fi putut ieși din magazin exact cum am intrat, pentru că obiectul interesului meu nu mi se potrivea.
Vă spun doar că am plecat de acolo cu o pereche de pantofi și cu două bluze. Și asta, doar pentru că vânzătorul și-a dat interesul să mă ajute, mi-a câștigat încrederea prin atitudinea și răbdarea avute la început și prin opțiunile pe care mi le-a prezentat. E o situație win win – clientul e mulțumit, a intrat în magazin pentru o pereche de pantofi și a plecat cu pantofii și o două noi ținute, compania e mulțumită (a vândut o pereche de pantofi și prin cross sell a maximizat vanzările).
Un bun vânzător știe să asculte activ, să ofere soluții în baza acestei ascultări și să aducă plus valoare atât pentru client cât și pentru compania în care lucrează.
Interes pentru nevoile clientului, propunere de soluții, iar în momentul cumpărării, propunere de produse complementare (cross-sell) – iată cum poți să-ți crești vânzările printr-o bună comunicare cu clientul în momentul achiziției. Și acel client te vă căuta din nou, cu următoarea ocazie.
Fie că vorbim despre retail sau alte domenii (bancar, medical, etc) , în vânzări, tehnicile de comunicare cu clienții sunt esențiale. Unele persoane sunt nativ dotate la capitolul comunicare, în timp ce altele, pot fi ajutate să-și dezvolte aceste competențe, pentru a se alinia la standardele companiei.
Ajută-ți oamenii să crească, pentru că, la rândul lor și ei vor contribui la creșterea companiei tale!